Stroganoff de vitel cu ciuperci si paste, o reteta clasica.
Discutii, idei, legende despre cum s-a “nascut” acest preparat, Stroganoff sunt pe internet destule asa ca nu va plictisesc eu aici cu detalii inutile. Multa lume considera aceasta reteta clasica, si se face si cu vitel, vita sau chiar porc.
Un sos Stroganoff intotdeauna are smantana si ceapa, dar sunt si variatii cu ciuperci, sau cu mustar in sos. Eu va zic doar cum l-am facut eu, si 7 oameni au fost de acord cu mine ca a iesit excelent.
- 5-600g carne vitel taiata fasii subtiri de 1cm
- 2 cepe
- 1/2 lingurita pudra usturoi
- 500g ciuperci (eu am folosit pleurotus)
- 200ml smantana pentru gatit (32% grasime)
- sare, piper, vegeta (optionala)
- 400g paste late (tagliatelle)
- 100ml ulei de masline
- 100g parmezan (optional)
- patrunjel (optional)
- ardei iute (optional, pentru decor si iuteala)
In multe retete, carnea de vita (sau vitel in cazul asta) se tavaleste prin faina initial care ajuta la ingrosarea sosului final, eu n-am pus, nu-mi place aceasta combinatie in conjunctura cu pastele. La o tocana, da, aici am ales sa nu pun si sosul a iesit destul de gros, dar va zic eu cum.
Am pus carnea la calit in uleiul incins bine, am amestecat si calit pana a prins putina culoare, am adaugat ceapa, la fel am calit-o si apoi ciupercile. Dupa ce le-am imvartit bine prin cratita cateva minute, am sarat (grija la sare, parmezanul este sarat) si piperat.
Acum, daca aveti supa de carne, sau supa de legume, merge adaugata in loc de apa, cam 2 pahare, cat sa acopere carnea, eu am pus doar apa si o lingurita de vegeta in loc.
Am acoperit, si am lasat sa fiarba la foc mediu, pana carnea s-a patruns si inmuiat bine, sosul nu scade prea mult fiind acoperita. Cand a fiert bine, am pus smantana (cum am mentionat am folosit smantana pentru gatit cu 32% grasime care nu se taie prin fierbere), am amestecat iar bine, si am luat-o de pe foc.
Daca vreti, acum puteti pune si o lingurita de mustar, dar nu recomend mustar normal pe care-l mancati cu mici, ci un mustar iute de Dijon daca aveti. Parmenzanul ras l-am adaugat acum, acesta a si ingrosat sosul putin. Am luat-o de pe foc. Omiteti parmezanul daca vreti, dar nu substituiti cu alta branza, nu merge.
Am pus pastele la fiert in apa multa cu sare, le-am fiert dupa cum au zis instructiunile pe pachet, dar am “trisat” putin. Indicatiile au fost de 9 minute pentru paste “al dente”, dar le-am fiert doar 7, apoi le-am scurs bine si am amestecat sosul de carne cu pastele. Am pus oala inapoi pe plita fierbinte, dar cu focul stins, am amestecat si le-am lasat 5 minute sa absoarba sosul si sa fie doar bune de mancat.
Angi says
Ceau!
De vreo 3 zile incoace gura nu-mi mai tace: vreauuu si eu macar o portie :)))
Sambata o comit cu siguranta 😛
radu says
😀 😀 😀
Angi says
A fost bestiaaaal! Mersi ptr reteta 😉