Nu de putine ori mi-am lasat oaspetii si prietenii flamazi ore intregi pe la chefuri si alte ospete. Tot ce-i gatit trebuie sa “mearga la doamne-doamne”. Sarmalele mai ales “merg si vin” cel mai incet. Asta o stiu toti prietenii care au asteptat in seara de craciun acum ceva ani sa manance sarmale pana la 12 noaptea. Erau plecate la “doamne-doamne”. Eh, acum serios. De unde vine povestea? De demult.
Incepe totul pe vremea cand eram copil. Cat de copil? Eh, nu mai stiu, dar destul de copil. Incepe totul de la o simpla cana de ceai.
Imagineaza-ti scena, bucatarie de bloc. Eu copil, cu paine cu unt (margarina, dulceata, sau ce mai era) in mana. Tata-mi face ceaiul, fierbe apa, pune ceaiul in ibric stinge focul si-l acopera cu o farfurioara si o carpa de bucatarie. Eu: -Hai ma tata nu-i gata ceaiul, ca-i gata?! El: – Mai copile nu-i gata inca. Eu: -Poi ai stins focul, ii gata, dice nu-i gata? El: -Ma copile, ceaiu asta nu-i mai in ibric acum. Am stins focul, si el tre sa mearga la “doamne-doamne” sa-l binecuvanteze si sa vina inapoi in ibric, atunci ii gata.
De unde sa stiu eu ca frunzele de ceai tre sa stea putin in apa si ca ceaiul era inca in ibric? Acum, cand ceva “merge la doamne-doamne” e perioada in care ceva ce gatesc trebuie lasata dupa ce stingi focul. In cazul sarmalelor sus-numite poate am sarit peste cal putin atunci (ne-fiind nici sobru, era carciunul) si le-am mancat la 12 noaptea. Dar in cazul pastelor de ieri…5-10 minute in oala ca sa absoarba pastele mai bine sosul, in cazul unui steak, 5 minute sa-si revina dupa focul aprig in cazul unei fripturi 10-20 minute sa se mai potoleasca, sau in cazul unui ceai “merge la doamne-doamne” 2-3 minute (in zilele de azi, ca avem plicuri).
Uite-asa am devenit ateu.
