Clatite americane cu caise in caramel si frisca.
Am zis si mi-am facut mea culpa cu frisca care-am “efectuat-o” de data asta. “Facatorul meu de frisca” care face frisca rapid in 30 de secunde a dat gres. A scapat presiunea din el si a ramas toata frisca lichida, apoasa. Asa ca…asta este, n-am avut alta de “batut”.
A ramas asa. Oricum va dau reteta asta pentru clatite americane (ca-s groase si pufoase nu subtirele ca “ale noastre” e rapida, usoara si nu prea poti sa dai gres cu ea.
- Pentru clatite:
- 140g faina
- 130ml lapte
- 1 ou mare
- 2 linguri unt topit
- 2 linguri zahar
- 1/2 lingurita sare
- 1 lingurita praf de copt
- Pentru restul:
- 4-5 caise mari
- 50g zahar
- 350ml smantana pentru batut frisca
- 10g zahar vaniliat
Deci faina se cerne cu sita deasa, se amesteca cu laptele, zaharul, oul, praful de copt, sarea. Apoi se incorporeaza si untul topit (30 de sec la microunde-i destul). Toate se bat bine cu telul, sa nu fie cocoloase. Apoi cu lingura mare (linguroiul) se pun cate o lingura din compozitie in tigaia de teflon incinsa bine si stropita cu cativa stropi de ulei.
Cand incep sa se vada ca apar gauri in aluat, sau bule, se pot intoarce pe partea cealalta sa se rumeneasca la fel.
Pentru sos, feliati caisele (eu am folosit proaspete). Intr-o tigaie mai mica (tot de teflon recomandabil) puneti zaharul la topit si aveti grija sa nu se arda. Cand e topit si a format un caramel asa auri-maroniu adaugati smantana, si caisele.
Le amestecati bine, smantana si sucul ce-l lasa fructele va topii zaharul care pare sa se intareasca ca betonul, va face sosul gros si consistent. Daca chiar vreti se poate pune si o lingura doua de cognac, sau lichior de fructe, grija doar sa nu dati foc la bucatarie daca se aprinde.
Asta-i tot. Frisca….nu faceti ca mine, si bateti-o cu telul sau cu mixerul pana-i groasa destul, cu un plic doua de zahar de vanilie, pentru aroma. Si de vreti sa mai ornati ca mine cu frunze de busuioc tanar pe deasupra-i bine, de nu iar ii bine. Aromele-s impartite!!!
Alte idei, imagini, discutii pe Facebook desigur: www.facebook.com/bucatarialuiradu.
Copyright secured by Digiprove
Tanase says
un asa mic dejun capios, dulce, savuros si plin de frisca si fructe proaspete sa tot servesti in fiecare dimineata, pline de energie si vitamine, yummyy 😉