Cozonac la cuptor cu unt, smantana si oua. Lichior optional.
Ati mancat cozonac de v-ati spart. Sau poate ati mancat putin, diete si alte probleme care va opresc.
Insa, la multa lume, (nu la mine ca eu nu am facut ci primit in dar unul) ramane cozonac dupa sarbatori, mai mult sau mai putin.
Reteta asta, o reteta “originala” englezeasca, de “bread and butter pudding” este adaptata pentru a folosi cozonacul ramas intr-un fel diferit.
Cum nu-mi place sa arunc deloc mancare, l-am folosit asa, si va dau si voua o idee despre cum sa-l faceti.
- 6 felii cozonac (mai vechi)
- 2 oua
- 200ml lapte
- 100ml smantana pentru gatit
- 50ml lichior (optional)
- o mana de fructe uscate (coacaze, strugurei, stafide)
- coaja de portocala sau lamaie
- 50g zahar
- unt
- nucsoara rasa (optionala)
Incingeti cuptorul la 180C.
Ungeti feliile de cozonac doar pe o parte cu unt. Din belsug, sau cat vreti mai putin daca tineti la silueta, dar reteta asta nu-i pentru silueta.
Daca folositi fructe uscate, atunci cu cel putin o jumatate de ora sa le puneti in ceva sa se umfle, sa se inmoaie, eu am folosit un lichior “frangelico”, cu gust de nuca, pentru ca era cozonac cu nuca. Daca nu vreti sa folositi lichior, atunci merge si in altceva.
Amestecati smantana cu laptele si zaharul, adaugati in amestec si ouale batute bine. Radeti putina coaja de lamaie sau portocala, radeti o idee de nucsoara daca vreti si (tot daca vreti) lichidul de pe fructele scurse.
Asezati intr-o tava de ceramica pentru cuptor feliile de cozonac (partea cu unt in sus) si presarati peste si intre ele fructele scurse.
Turnati (cu grija) amestecul de lapte, smantana si oua peste tot cozonacul, si puneti la cuptor, cam 30-40 de minute. Asta-i toata treaba, serviti fierbinte-cald, cu ceai, sau vin alb sa nu fie prea dulce. Pofte mari la cozonac.
Alte idei, imagini, discutii pe Facebook desigur: www.facebook.com/bucatarialuiradu.
Copyright secured by Digiprove
TeoBucatar says
Faina ideea si lichiorul nu trebuie sa fie optional:)
radu says
Ah, optional, ca poate fi si rom…sau cognac, sau brandy… 😉