Cat de bine zice vorba “a macelarit-o”. Carnea.
Indubitabil cuvântul a apărut înainte de breasla și se confirmă prin măcelăriile românești și în secolul de azi.
Găsești vreo trei feluri de carne pe care le recunoști, pulpa, antricot, ceafa. Despre carnea tocata nu vorbim. Restul, dacă mai exista și altceva în magazin, sunt bucati de carne fără vreo provenienta, tăiate parca sa te confuze, sa te facă sa-ti sucesti mintile cam de unde ar putea tăia macelarul nostru asemenea “piese” de pe bietul animal.
Coaste indoite și tăiate fiecare de diferite lungimi, fesii de carne atârnă de pe ele în pozitii ne-naturale. Piept fără grăsime și sorici, dar cu osul, bine coasta, rămasă. Maruntaie aruncate toate intr-o tava, ca doar au același pret. Și altele.
Dar cred ca nici lumea nu are pretentii. Se “multumesc” cu ce este, nu cere ceva diferit, nu cunoaște, n-are spirit de (aventura poate e un cuvânt prea gresit) a cunoaște lucruri diferite. In special generatiile mai în vârstă. De unde și “molipsirea” de aceleași “naravuri” a generatiilor următoare.
Am căutat online o imagine care (sunt destule pe engleza) sa fie o diagrama a purcelului nostru mult iubit.
Si-am gasit imaginea asta care explica totul. Desi in engleza explicatiile, sunt usor de inteles. Fiecare bucata de carne are langa punctele colorate si denumirea. Dupa culoare:
Galben – Pentru gratar sau grill
Verde -Fripturi la cuptor
Rosu – Prajit si prajit rapid (stil chinezesc)
Albastru – Gatit la foc mic timp indelungat
Simplu.
Desigur daca cumva mai aveti nevoi de vreo explicatie extra trimiteti un semnal si cumva se rezolva.
Nici de coada n-am uitat, sau de cap desigur, de maruntaiele care sunt unele din preferatele mele, de racituri (piftie), creierul pane sau cu oua, urechi si coada prajita, sorici, jumeri, untura, etc.
Astea-s alte treburi, n-au mult de-a face cu macelarul de la care cumparam carne, si pe care-l provoc prin postarea asta sa-mi arate cum la el im magazin gasesc un porc asa darabit.