Piept de vita la cuptor cu sos de bere Guinness, ciuperci si legume.
Pieptul de vita ii carne tare. Destul de slaba la interior, nu se preteaza prajita, sau gatita rapid. Cel mai bine e cum se zice “low and slow”, incet, la temperatura destul de mica, timp indelungat.
Asa ca, daca aveti 3-4 ore la dispozitie pentru un piept de vita la cuptor, cu sos gros de bere neagra (Guinness sau alta), si niste legume pe langa, asta-i reteta de care aveti nevoie. Nu-i grea deloc, dar necesita timp…desi sta la cuptor, timp in care se poate face altceva.
- 1 bucata piept de vita (800g-1kg)
- 1 ceapa
- 1 1/2 bere neagra (5-600ml)
- 1 lingura pasta de tomate
- 1 lingura paprica (dulce sau iute)
- 200g ciuperci (optionale)
- 100ml ulei de masline
- 1 lingurita amidon de cartofi
- sare&piper
- legume
Incingeti cuptorul la 220-250C, cat merge cuptorul vostru de cald. Intr-o oala de fonta (cel mai bine) sau cratita, incingeti uleiul de masline foarte tare. Daca bucata de carne nu-i legata direct de la magazin sau macelar, o rulati si legati cu sfoara de bucatarie (nu se arde).
Rumeniti carnea bine pe toate partile in uleiul de masline. Trebuie sa prinda crusta si culoare frumoasa, grija doar sa aveti sa nu va ardeti cu uleiul incins.
Odata carnea rumena, o scoateti pe o farfurie. In oala puneti ceapa taiata felii, si o caliti 2-3 minute sa se inmoaie. Urmeaza pasta de tomate si paprica, amestecati bine 30 de secunde. Inapoi cu carnea, si berea. Puneti bere pana acopera cam doua treimi din carne. Sarati si piperati. Merge acum si frunza de dafin pusa, eu n-am pus, c-am dat dafinul cu niste solutie de insecte si nu m-am atins de el inca.
Puneti oala sau cratita la cuptor, acoperita. Pentru primele 20 de minute, la cuptorul incins la maxim, apoi reduceti focul la 160-170C. O lasati sa se coaca 3 ore, dar o intoarceti la fiecare ora. Daca-i moale si frageda inainte de cele 3 ore, nu-i necesar sa stea mai mult. Depinde de carne. Pentru ultimele 30 de minute adaugati si ciupercile, taiate in jumate.
Daca-i facuta, scoateti carnea si ciupercile afara, apoi ingrosati sosul cu faina de amidon, amestecata cu 50 de ml de apa. Legumele se pot pregati in avans, sau in timp ce carnea sta la cuptor, fierte doar sau la aburi, dupa care le pastrati intr-un vas cu apa si gheata. Apoi se incalzesc 30 de secunde in apa clocotita.
Alte idei, imagini, discutii pe Facebook desigur: www.facebook.com/bucatarialuiradu sau si pe Google+.
Copyright secured by Digiprove
Lasa un comentariu: