Nimeni nu-i perfect. Nici măcar eu. Nu-s perfect dar aproape se poate zice. Și modest.
Despre altceva am vrut azi sa va povestesc, despre una dintre primele mele experiente culinare, dacă se poate zice așa, despre cum mi-am hrănit atunci prietenii de drumetie, prieteni care cu orice ocazie prind imi re-aduc aminte de treaba asta.
Sunt cred mai bine de 20 de ani de atunci, deci va dati seama cât de mult am putut progresa, eram tânăr și subtirel, sa nu mai zic frumos și atrăgător. Acum am o fată de radio. Aia-i alta poveste. Sa fi avut vreo 15-16 ani cred, nu mai multi.
Acum, părerile sunt impartite intre noi în legătură cu locatia evenimentului. Unii zic ca eram prin rezervatia Padis, mai sus de Casa de Piatra, altii, inclusiv eu, zic ca eram pe Valea Ampoitei, mai sus de Calcarele Albe, pe lângă Pestera Liliecilor.
Oricum eram pe munte, șase handralai tineri, umblând prin peșteri și găuri de munte, păduri și ghetare, chei și avene. 
Și ne-a prins o ploaie în respectiva zi, decât mocaneasca, rece și tare udă. Da erau corturile puse, așa că n-am prea băgat noi de seama, și am consumat ceva rachie, așa de plictiseală, pe lângă niște partide de filcai. Ai de nu știu, filcaii sau colopii, ii un joc de cărti de care n-am mai auzit sa se joace prin alte locuri în afară de Ardeal.
Da tuica face foame, frigul frig și (cum de ne-am hotărât să facem deasta nu știu, poate ca nu mai aveam în rucsaci nimic altceva) am zis ca facem o supa. De la plicuri, desigur. Ce vreti, eram pe munte, supa la plic e o delicatesa. Si-am zis, baieti, stati voi linistiti ca fac eu tot. Bucurie mare pe capul lor ca le face cineva și ei doar sa mance.
Si-a făcut baiatu focul, cu greu ca lemnele erau ude, și putine. Am pus și oala pe foc, am luat apa curata de la izvor. Si-am făcut eu un calcul în cap, ca supa asta chioara nu prea hrănește 6 oameni, nu prea are ea proteine și grăsimi ce ne trebuia noua destule. De aveam ceva unsura de porc, deaia puneam in supa, sa o facă mai alunecatoare pe grumaz in jos, și normal sa ne dea niște energie de consumat.
Da n-am avut, și în lipsa, m-am gândit că și uleiul vegetal ar merge, nu la fel de bine, da merge. 
Am pus mana pe sticla de ulei si-am turnat cu încredere așa cam 50ml in oala. Interesant cum îti dai seama imediat (probabil după aspect și miros) ca în sticla de fapt nu era ulei vegetal, ca era uaitspirt (white spirit), sau diluant mai repede. Ce-l foloseam la aprins focul. Tuica bat-o necuratul. Bine ca n-am apucat sa pun și plicurile, era numa apa goala.
Apoi înjurături ce mi-am auzit. Aproape ca a trebuit sa o iau la fuga prin pădure, urmărit la scurta distanta de un ciot de lemn destul de mare.
Situatia trebuia imbunatatita. Foamea creștea, desii, a fost putin împinsă înapoi de mirosul puternic de diluant cald. Așa că iau oala sa o spăl, mai pun alta apa în ea, dar sa nu credeti voi ca 6 adolescenti pe vremea aia plecau pe munte cu săpun sau șampon sau alte chestii de curatat după ei. Adică nu aveam nimic.
Și după un sfert de ceas se frecat la oala cu o cârpă, apa din rau, și frecat cu nisip, am pus iar oala pe foc, am fiert apa și am făcut supa. Da-l dracului de ulei. Și cine manca, manca.
Am mâncat toti pana la urma, o supa din concentrat cu un iz ușor de diluant. Ca degeaba am spălat eu, fără detergenti degeaba.
Supa de diluant i-a rămas numele, și cred ca nu-i necesar sa va mai zic ca n-am mai fost lăsat să mă ocup de pregatitul mâncării de-atunci. Nici măcar ceaiul dimineata. Așa că mă trezeam ultimul.
Trazni-o-ar s-o fulgere supa de diluant.
