Supa de gulii cu broccoli si leurda.
Italienii au supa de pesto, francezii supa de pistou (pe care se “bat” impreuna zicand fiecare ca ei au inventat-o) eu am supa asta verde cu gulie, broccoli si pasta de leurda. Este vegetariana, (chiar ca deja am postat trei retete la rand vegetariene, dar sa nu va fie frica ca nu o sa ma “convertesc”), usoara, rapida.
Eu am folosit un sos de leurda pe care il am la frigider de cand am gasit leurda proaspata (http://bucatarialuiradu.co.uk/leurda-conservata-in-ulei-sau-otet/), dar daca nu aveti, puteti face in alt fel ca sa fie un gust cat de cat similar.
- 2 gulii
- 200g broccoli (optional)
- 50g parmezan ras
- 2 linguri pasta de leurda (vezi reteta)
- 25ml ulei de masline
- sare, piper
- 1/2 lamaie
Taiati guliile marunte, nici zaruri mici, dar asa cubulete cam de 1cm fiecare. O puneti la fiert in apa in (sau supa de legume, chiar de pui daca nu vreti sa fie vegetariana). Cand e apoape fiata puneti si bucatelele mici de broccoli.
Broccoli se gaseste mai nou peste tot, dar daca nu vreti sau nu gasiti, inlocuiti cu frunze de varza, varza de Bruxelles, sau chiar conopida. Fierbe foarte repede, deci 2-3 minute, bucatile-s mici. Sarati, piperati sau puneti Vegeta, dupa gust si preferinta.
Acum in primul scenariu, presupunem ca aveti pasta de leurda, intr-o tigaie mica incingeti uleiul, dar doar moderat, puneti pasta de leurda, putina sare, piper, si lasati 3-4 minute la foc moderat sa se gateasca pasta, apoi o amestecati in supa.
Daca nu aveti pasta de leurda, atunci in uleiul de masline, puneti cativa catei de usturoi pe care-i zdrobiti cu latul cutitului, ii caliti cateva minute sa-si lase aroma in ulei, si puteti inlocuii acum leurda cu patrunjel tocat foarte fin, sau chiar facut pasta la blender.
Am servit supa de gulii cu felii de lamaie, paine si parmezan ras pe deasupra, multe gusturi sunt aici in aceasta supa, de la gulia dulce, leurda (usturoiul) aromat, sarat de la parmezan si acrisor de la lamaie. Intr-o supa atat de simpla. Supa de gulii cu broccoli, leurda si parmezan.
Pentru alt tip de ciorba de gulii (cu coaste de porc) vezi clipul video de mai jos.
Alte idei, imagini, discutii pe Facebook desigur: www.facebook.com/bucatarialuiradu
Copyright secured by Digiprove
Lasa un comentariu: