Ursii Ucigasi…
O incapere întunecata. Nu știu unde sunt, cum și de ce am ajuns aici. După o scurtă lupta corp la corp un trup zace pe care podea. L-am omorât poate. E în costum de trupe speciale. Genți cu arme sunt în camera. Mai gândesc ce bine o sa-mi prindă astea. Găsesc și un pistol de mana, cu câteva încărcătoare, îi schimb încărcătorul cu unul plin îl bag la spate.
Ceva ma face sa mă uit pe vizorul camerei către hol. Bine ca m-am uitat. Tiptil și cu grija știu ca nu-i de bine. Sau n-are Cum fi. În uniforma politie americana, cu tot cu chipiu de circulație spre ușa se apropie o negresa grasa, dar scunda de statura. Pericol.
Mai dau în spate, deschide ușa tiptil, dar nu-i mai negresa. E un tip slab, înalt, cu fata osoasa și lunga. Imi dau seama c-am belit-o. Scot pistolul, apăs pe trăgaci dar nu merge. Trebuie sa apăs foarte tare, cursa tragaciului e foarte lunga și în loc de cartușe mortale scuipa gloanțe de cauciuc de care tipul meu se ferește cu ușurință.
Sar pe pervazul geamului care era deschis. Ca ultima arma scot un cuțit care-l arunc cu măiestrie către interlop. În se implanta în piept, dar parca-i mai mic cuțitul acum fata de ce am aruncat eu. Cu un ras de fiara, un răcnet și o strigare către mine ca “durereeeeeeee nu existaaaaaa” la tipul ăsta al meu își scoate cuțitul din piept și în aceiași mișcare si-l implanta în pulpa superioara.
Dacă pana acum mai credeam ca am o șansă… Am zis ca o șterg pe geam. Sa sar pe o clădire din apropiere, eram la etajul doi cel puțin. În momentul în care am sărit mi-am dat seama de greșeală. O sfoara (de genul care au italienii intre clădiri si-și pun hainele la uscat pe ele) ce n-am vazut-o. Mă lovesc de ea, se rupe și tot cad în jos, rupând alte sfori, așa intr-o cădere fluida. Aterizez în picioare.
Din cădere imi cade fisa care-i treaba. Sunt Jason Bourne.
Tipul cu omorul e pe geam deja. Fug printre blocuri. Mai multe scări, vreau sa aleg una și sa trec prin scara pe partea cealaltă. Dintr-o scara iese o femeie, probabil mergea la serviciu, intru pe lângă ea în bloc. Realizez ca-s prins intr-un cul de sac. Ieșirea scării pe partea cealaltă e închisă. N-am nici o ieșire. Ma gândesc să merg în sus. Nu-i opțiunea buna. Mai bine stau aici în spatele ușii pentru elementul surpriza.
Ușile blocului au geamuri fumurii. Mai uit lipit de perete. Mana dreapta da de ceva metalic. Greu. E o bucata de metal, un triunghi de platbanda, probabil din ce s-au făcut zabrelele la scări. Îl iau.
Individul se apropie de ușa. Sunt pregătit. Deschide ușa, nu mă baga în seama, trece sa urce scările, ridic fierul meu sa-l pocnesc pe la spate. În ultima clipa văd ca e doar un bătrân slab, mergea acasă. Evit lovitura.
Ușa se deschide iar, asta-i omul meu. Degeaba mă vede, ridic fierul și năprasnic îl lovesc peste fata cu el, îl dau pe spate. Sar și eu sa termin treaba.
Cum ies pe ușa, se materializează și Diesel lângă mine, lupul meu german. Ma uit mai bine pe jos, nu era nici un tip plin de sânge, era un urs maro. Încă viu, îi zic la Diesel, “kill”, și câinele îl musca de bot. Moare ursul în final.
Plecam eu cu câinele meu, am scăpat. Pe partea cealaltă de drum o ursoaica cu un pui, de data ăsta ursi polari, se uita la mine parcă afirmativ.
Imi dau seama ca nu-s Jason Bourne. Am visat.
Și m-am trezit sa scriu pagina ăsta ca sa nu uit. Mi-a luat aproape o jumătate de ora sa o scriu (pe tableta) pentru un vis de câteva milisecunde.
E 5:48am. Ma mai culc o vreme. Sunt Jason Bourne….