Supa de conopida. Supa crema de conopida cu branza Stilton si bacon.
Revin din nou cu un preparat din ingrediente se sezon, conopida si varza de Bruxelles. O supa de conopida, crema, asezonata cu o idee de chimion, fulgi de ardei iute si nucsoara.
Scoasa din “normal” prin adaugarea de branza Stilton, sarata si aromata puternic, bacon (pancetta) prajit crocant si crutoane crocante, iar la final un strop de ulei de nuci.
- 200g conopida
- 100g varza de Bruxelles
- 50g branza Stilton
- 50g bacon (pancetta)
- 2 catei usturoi
- 50ml smantana pentru gatit (optionala)
- 1/4 lingurita fulgi de ardei iute
- 1/4 lingurita chimion
- 1/4 lingurita nucsoara
- 50ml ulei de masline
- sare, piper
- crutoane, ulei de nuci (optional)
Intr-o oala se caleste putin usturoiul feliat, chimionul, nucsoara, fulgii de ardei iute si varza de Bruxelles, in uleiul de masline pana incepe sa-si schimbe putin culoarea si sa miroase a varza calita. Se pun buchetelele de conopida, se acopera cu apa, se lasa sa fiarba la foc mic. Adaugati putin piper negru sau alb.
Cand toate sunt fierte (aprox 10 minute), se face crema cu blenderul (acum adaugati si smantana daca doriti sa o folositi), si se incorporeaza in supa fierbinte branza Stilton. Fiind branza sarata nu am pus sare de la inceput la supa de conopida, ramane sa o potriviti de sare la final.
Separat am prajit in tigaie cu un strop de ulei bucatele mici de pancetta (bacon) pana au devenit crocante. Crutoanele sunt doar paine veche, taiata in cubulete, ideale pentru supa si de ce sa le aruncam, se fac crutoane sau pesmet.
Pentru inca ceva “de lux”, am adaugat la final cativa stropi de ulei de nuci pe deasupra (aroma merge bine cu chimionul si nucsoara, la fel de bine cu conopida, daca nu aveti folositi ulei de masline mai bine) si pentru culoare si aspect, cativa fulgi de ardei iute.
Alte idei, imagini, discutii pe Facebook desigur: www.facebook.com/bucatarialuiradu.
Copyright secured by Digiprove
Lasa un comentariu: