Ardeiul iute aduce fericirea. Dar cum?
Poate credeti ca am luat-o razna. Ca m-am dilit de tot. Cum sa fi fericit cand mananci ardei si te arde-pisca toata gura. Te ia si sughitul. Transpiri. Injuri si te juri ca nu mai pui gura pe ei. Pana la urmatoarea imbucatura. Pui sare, mai multa sa nu piste chiar asa rau. Iar injuri, iar te juri….pana la urmatoarea imbucatura.
Eu recunosc, asa fac. Ardeiul iute e adictiv, da dependenta, iar eu sunt pentru totdeauna consumator inrait. Proaspat, uscat, murat, pasta, pudra, lichid. Ii consum sub toate formele, de toate culorile si in cantitati mari. Pe cat imi permite gura…si iar injur. Da mai bine va explic. Bineinteles pentru cei care nu stiu.
Ardeiul iute (nu va zic ce-i) este fructul plantelor din familia Capsicum. No ca v-am zis oricum. Hai sa pastrez postarea asta scurta si la subiect.
Iuteala din ardeiul iute vine de la un chimical prezent si anume (cel mai comun) Capsaicin. Cu cat mai mult Capsaicin contine ardeiul, cu atat mai iute. Logic. In 1912, Wilbur Scoville, a inventat o scala a ardeilor iuti dupa cat de puternici sunt, pe atunci doar dupa gust.
Metode recente si moderne au rafinat aceasta metoda stiintific, dar in memoria primului inventator au pastrat numele de Scala Scoville. O explicatie simpla a Scalii Scoville: Iuteala ardeiului se masoara in unitati Scoville.
De exemplu, daca un ardei are taria de 100, atunci pentru a atenua complet iuteala este nevoie de 100 de unitati de apa. Deci la 1g de ardei este nevoie de 100g de apa pentru a disparea iuteala.
Sunt ardei deloc iuti (ardeiul gras) cu 0 (zero) iuteala, sunt ardei medii intre 3500-8000 de unitati (ardeiul unguresc, jalapeno, sosul tabasco) ardei care pisca rau de tot ca si habanero, scotch bonnet intre 100,000 si 350,000 de unitati si sunt arde “de mama focului” ca si Trinidad Moruga Scorpion cu un index de iuteala intre 1,500,000 si 2,000,000. Io nu m-asi atinge de el nici cu bata.
Acum, de ce “arde” gura cand mancam ardeiul iute? Pentru ca, capsaicina, chimicalul care da iuteala ardeiului, se “lipeste” in gura de acelasi receptor care inregistreaza durerea de la caldura. Atunci, arde. Pe cat consumam mai mult ardei iute, acesti receptori se distrug, asa ca treptat putem manca tot mai mult ardei pentru acelasi efect.
Am ajuns si la fericire? Iar zice-ti ca-s diliu. Durere si fericire…nu, nu-s sado. Nici maso.
Ardeiul iute provoaca durere. Asta stim. Cand organismul nostru simte durerea, automat, “elibereaza” endorfine. Endorfinele sunt calmantele naturale ale corpului, si care dau un sentiment de fericire si bunastare. Deci ardeiul iute ajuta la sanatate.
In plus, eliberarea de endorfine in organism ajuta la scaderea tensiunii, si s-au facut si unele studii prin care acestea sunt implicate si in lupta impotriva cancerului.
Ca si un bonus parca, ardeiul iute este bogat in vitamina C (dublu fata de citrice), ardeiul iute uscat este foarte bogat in vitamina A, iar ardeiul rosu este o sursa importanta de beta-caroten, contine antioxidanti si este antibacterial.
V-am zis ca-mi plac in toate felurile, insa la mine nu prea gasiti (inca) retete de conserve si muraturi in care sa fie ceva deosebit facut cu ardeiul iute, dar la fetele astea (Bucataresele Vesele) gasiti sigur chestii deosebite deci puteti cu incredere sa “va piscati”, ca sa nu zic “ardeti” pe blog la ele.
Ce vreti mai mult? Eu zic sa va ardeti. Sa va piscati. Sa va usturati. Dar cu ardei iute, e sanatos, gustos, ieftin si va face fericiti!!!!
Alte idei, imagini, discutii pe Facebook desigur: www.facebook.com/bucatarialuiradu
Copyright secured by Digiprove
Vezentan Corina says
Sunt o fana a ardeilor iuti,cat mai iuti,inca din copilarie si asta voi ramane 🙂
Dana says
O da, ii iubesc…pe ei ardeii iuti!
Sunt asa de frumosi in toate formele lor si dau viata retetelor.
radu says
Ma bucur si stiu ca nu suntem singurii care-s “dependenti” de ardei iute. Am prin bucatarie, proaspat de doua feluri rosu si verde, in ghivece violet unguresc, afara in gradina negru unguresc (am plantat 12 feluri diferite anul asta, dar foarte tarziu, nu cred ca se mai fac desi nu ii frig inca), ardei iute fulgi, praf, paprica, pasta de ardei si cate sosuri nu le mai numar. 🙂