Chiftele de dovlecei. Chiftele vegetariene de dovleac.
Postez eu reteta asta cu chiftele de dovlecei, iar se iau carnivorii de mine…
Așa că mai bine zic ca de fapt e mai mult o garnitura pe lângă ceva carnaraie de origine animala. Acum nu pot ascunde faptul ca sigur se poate consuma si fără așa ceva, cu un sos făcut din iaurt sau smantana cu lămâie, busuioc, sare si piper.
- 2-3 dovlecei mici, cam 5-600g
- 1 ou
- 1 lingura faina
- sare, piper
- ulei pentru prajit
Dovleceii se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari, apoi se storc puțin de lichidul extra.
Se sărează, pipereaza se amesteca cu oul si o lingura mare de faina. Daca compoziția e prea moale se mai poate adauga faina, daca-i prea tare un strop de apa.
Se fac chiftele late si subțiri, parjoale, care se prăjesc in ulei, da nu mult si la foc maricel ca-s late si nu durează mult. Daca focu-i prea mic atunci absorb prea mult ulei.
Cum am mai zis, alegeți voi daca rămâne o masa vegetariana sau doar o garnitura pe lângă altele. Eu asi zice cum le prefer (iar)…asa cam doua chiftele de dovlecel la cam 300g de friptura, cotlet, piept de rata…ce sa mai zic, pulpa de miel, antricot de vita…mai bine tac.
Alte idei, imagini, discutii pe Facebook desigur: www.facebook.com/bucatarialuiradu.
Copyright secured by Digiprove
Lasa un comentariu: